Camera Deputaților a adoptat o lege care interzice vânzarea către minori a țigărilor electronice și a altor produse care conțin tutun. Legea modifică și completează Legile nr. 201/2016 și nr. 349/2002, extinzând interdicția comercializării prin automate și a vânzării către tinerii sub 18 ani a țigaretelor electronice, flacoanelor de reumplere pentru țigarete și dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului. Instituțiile de învățământ sunt obligate să introducă în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deținerea și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice și dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora.
Deputații au adoptat mai multe amendamente care definește dispozitivul electronic pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, țigareta electronică, flaconul de reumplere, pliculețul cu nicotină pentru uz oral, precum și produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. Un alt amendament interzice introducerea pe piață a pliculețelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile legii și stabilește că nivelul de nicotină conținut în fiecare pouch nu poate depăși valoarea de 20 mg/pliculeț.
Legea interzice de asemenea vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun. În cazul încălcării legii, se pot aplica amenzi de până la 100.000 lei. Contravențiile sunt constatate și sancțiunile aplicate de către persoane împuternicite de Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, reprezentanți ai poliției locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.