Autoritățile din Barcelona au trimis 24.000 de somații locuitorilor care consumă cantități excesive de apă, în contextul secetei extreme cu care se confruntă Spania. Gospodăriile care au depășit limita de 200 de litri de apă pe persoană pe zi au fost avertizate cu privire la posibile amenzi, iar interdicțiile includ udarea grădinilor și spălarea mașinilor. În plus, 250 de somații suplimentare au fost trimise “marilor consumatori”, care utilizează mai multă apă decât este permis, autoritățile solicitându-le detalii despre planurile lor de economisire a apei.
Zona metropolitană Barcelona (AMB) încearcă să reducă consumul de apă în cele 36 de municipalități ale sale, după ce a fost declarată stare de urgență din cauza secetei, descrisă ca “cea mai lungă și mai severă secetă din istorie”. Șapte municipalități din zona metropolitană vor avea presiunea apei redusă începând cu 11 martie, acestea depășind în medie limita de 200 de litri de apă de persoană pe zi.
Dacă seceta continuă, AMB intenționează să extindă treptat această reducere a presiunii apei la alte municipalități, începând cu cele care utilizează cea mai mare cantitate de apă. În paralel cu eforturile de reducere a consumului, autoritățile locale încearcă să crească cantitatea de apă disponibilă prin recuperare, un sfert din apa consumată de cei 3,3 milioane de locuitori ai zonei metropolitane Barcelona fiind deja recuperată.